0
ANALIZĂ NUMEROLOGICĂ

MARTIE 2025 are o vibrație universală și un destin 3 (a 3-a lună din an într-un an de vibrație 9)

MARTIE 2025 are o vibrație universală și un destin 3 (a 3-a lună din an într-un an de vibrație 9).

3+9=12; 1+2=3

Martie este a treia lună a anului şi prima lună de primăvară. Natura și totul în jurul nostru începe să se transforme și să revină la viață. În această lună martie apare entuziasmul, iar noi ne vom focusa atenția pe relațiile cu ceilalți, informaţii, obiective şi sinteză.
Această cifră 3 ne aduce entuziasm, optimism și bucurie și ne duce către autocunoaştere, imaginaţie şi creativitate (dar ar fi bine să nu ne dăm voie să ne imaginăm ceva ce nu ne este benefic). În această lună trebuie să încercăm să ne menţinem echilibrul, să nu ne împrăştiem. Este necesar să ţinem sub control starea noastră interioară, focusându-ne pe lucruri cu adevărat importante. Să fim deschişi transformării și schimbărilor pozitive din punct de vedere mental, să stabilim relaţii familiale corecte şi să comunicăm mai echilibrat.

Să fim încrezători, fermecători, să ne bucurăm că suntem alături de ceilalţi. Vom avea înclinaţii în această lună către scris, predare, muzică, poezie, cercetare, călătorii, terapie, ospitalitate, îngrijire personală, vânzări… Va exista dorinţa de a ne exprima şi a împărtăşi informaţii, vom avea optimism şi forţă de viaţă.

3-ul simbolizează Treimea, fiind numărul întregului, ea conţine începutul, mijlocul şi sfârşitul, este simbolul unităţii trupului, minţii şi sufletului, este sinteza și este arhetipul copilului. Să ne dăm voie să ne bucurăm ca un copil de toate transformările prin care trecem și care se produc în jurul nostru , să oferim cu altruism, din căldura noastră tuturor şi să ne manifestăm aşa cum suntem noi!

Bucurați-vă ca un copil de toate transformările din jurul vostru și îndrăzniți să trăiți o lună martie minunată!

 

Distribuie

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X