0
ANALIZĂ NUMEROLOGICĂ

FEBRUARIE 2025 – analiză numerologică

FEBRUARIE 2025 are o vibrație universală 2 și un destin 11/2 (a 2-a lună din an într-un an de vibrație 9).

2 + 9 = 11; 1 + 1 = 2

Februarie – o lună extraordinară care ne susține în transformarea noastră, o lună în care putem construi şi echilibra relaţii.

Numărul Maestru din această lună ne inspiră, ne luminează şi ne ghidează pentru binele nostru suprem. 11 este format din 2 piloni, ca o poartă, o uşă prin care mesajele Cerului coboară la noi. E momentul să ne ascultăm intuiţia şi vocea interioară pentru că aşa putem primi răspunsuri importante de la Divinitate. Să nu lăsăm gândirea negativă să îşi facă culcuş în mintea noastră, pentru că atunci vom atrage lucruri negative.
Dacă 2 vorbeşte despre relaţiile pământeşti (eu cu tine), 11 vorbeşte despre relaţia cu Divinitatea (eu cu Dumnezeu). Cu alte cuvinte, în această lună putem vorbi cu Universul, pentru că EL este deschis la orice ne dorim cu adevărat în viaţa noastră.

* 2 vorbeşte despre armonie, echilibru, iubire, dragoste, relaţii, parteneriate, colaborări, diplomaţie, emoţii profunde, susţinerea celuilalt. Sub amprenta lui 2 avem capacitatea de a coopera unii cu ceilalţi, de a ne înţelege emoţiile, trăirile şi experienţele de viaţă.

*2 ne invită să renunţăm la ego şi să încercăm să ne punem şi în locul celuilalt. Avem dorinţa de a interacţiona cu ceilalţi, dar ATENŢIE, înconjuraţi-vă de oameni care văd binele şi frumosul din voi, care vă acceptă aşa cum sunteţi, care vă respectă şi vă preţuiesc pentru ceea ce sunteţi.

*Sub energia lui 2 îmbrăţişăm şi ne cultivăm pacea interioară (dar mai ales pacea cu oamenii din jur). Simţim nevoia să fim mai buni. Uneori, ajutorul oferit celorlalţi se poate întoarce înzecit, aşa că nu ezitaţi să oferiţi o mână de ajutor dacă aveţi resursele pentru a face acest lucru… chiar şi o vorbă bună poate face minuni! Să avem încredere că lucruri bune sunt pe cale a se întâmpla în viaţa noastră!

*2 amplifică intuiţia dar şi sensibilitatea, iubirea/duşmănia, pacea/confruntările, unirile/despărţirile. Să stăm departe de orice conflict, să-l rezolvăm cu diplomaţie dacă apare, să cultivăm pacea, acceptarea celorlalţi fără a-i judeca. Să învăţăm să alegem între bine şi rău!… iar aici, Universul vine să ne ajute, vom sesiza intuitiv oportunităţile momentului, iar dacă ne urmăm ghidările interioare şi ne bazăm pe vocea intuiţiei, cu siguranţă vom obţine succesul mult dorit.

*Februarie este o lună de creştere spirituală şi personală, dar aduce cu ea şi încercări, trădări, revolte, tensiune nervoasă, lipsă de răbdare. Trebuie să rămânem fermi în planurile noastre, să nu ne lăsăm amăgiţi, eventual să ne găsim mici refugii şi portiţe de eliberare a energiilor negative. Cu graţie, armonie şi diplomaţie să restaurăm echilibrul şi să aducem pacea şi liniştea în viaţa noastră. Energia feminină, blândă şi flexibilă a aceste luni, uneşte şi sudează!

*Februarie este o lună benefică pentru munca în echipă, a colaborării cu ceilalţi, a iubirii și a uniunii. Este o lună despre pace sufletească, împăcarea omului cu Dumnezeu şi cu cei din jurul nostru. Este o lună în care să ne ascultăm intuiţia şi vocea interioară şi să fim convinşi că soluţiile la probleme vin mult mai uşor dintr-o stare de pace.

Să fie iubire, stare de bine și un Februarie minunat să aveți!

 

Distribuie

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X